Drumuri bune la Porumbrei şi uzină de asfalt la Cimişlia

Locuitorii din satul Porumbrei, Cimişlia, au acum cel mai modern drum din tot raionul. O porţiune de 500 de metri a fost renovată capital. 

Strada, care are acum trotuar şi bordură, a fost reparată în cadrul Programului "Drumuri Bune 1", iar costul lucrărilor este de două milioane şi jumătate de lei. Cei mai mulţumiţi de proiect sunt, evident, localnicii.

La inaugurare a venit şi deputatul democrat, Ghenadie Buza, dar şi mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

"Noi ne bucurăm foarte mult. Datorită "Drumuri bune 1", lansat de PDM, avem marea bucurie în sufletul nostru de a merge pe un drum frumos, drept, construit după toate cerinţele europene", a spus Ioana Stoica, primarul comunei Porumbrei.

"Următorul proiect din localitatea respectivă este pentru două porţiuni adiacente acestui drum, un proiect care va costa 3, 2 milioane de lei şi consider că în foarte scurt timp vor avea loc licitaţiile", a spus Ghenadie Buza, deputat PDM.

În satul Porumbrei, raionul Cimişlia, locuiesc în jur de trei mii de oameni. În 2018, prin Programul naţional "Drumuri bune" au fost reabilitaţi 1.600 de kilometri de drum, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Programul a fost lansat de guvern, la iniţiativa Preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. În acest an, în cadrul programului vor fi reparaţi cu o mie de kilometri de drum mai mult decât în 2018.

Pentru a dispune de materialul necesar reabilitării şi construcţiei drumurilor, recent a fost modernizată din bani europeni Uzina de asfalt din Cimişlia. Construită încă în perioada sovietică, uzina a fost modernizată după o investiţie de un milion 700 de mii de euro, 60 la sută dintre care au fost împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Uzina are capacitatea de a produce 250 de tone de asfalt pe oră, dublu faţă de perioada anterioară, şi este una dintre cele mai ecologice şi performante din Europa. Ea a fost reabilitată după conceptul unei fabrici similare din Italia şi, potrivit responsabililor, corespunde tuturor standardelor europene legate de poluare.

În prezent, la uzină muncesc 170 de angajaţi.

"Noi producem asfaltul, ne ocupăm şi de turnarea asfaltului în diferite zone de aici, din Moldova. Producem anual în jur de 100 de mii de tone", a declarat directorul uzinei, Igor Galeamov.

La inaugurare au fost prezenţi ministrul Economiei, Chiril Gabuici, şi deputatul Dumitru Diacov.

"Discuţiile şi necesitatea acestei uzine au apărut pe parcursul anului trecut, atât timp cât agentul economic şi-a dat seama că există o cerere destul de mare pe piaţă. Mai mult decât atât, am avut anul trecut şi perioade în care era lipsă de asfalt pentru proiectul "Drumuri Bune" şi nu doar pentru acest proiect", a declarat Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii.

"Ei nu depind de nimeni, ei îşi asigură propria activitate atât timp, cât au comenzi. De aceea, să fim noi sănătoşi, să avem guvernare, lumea să muncească şi să avem posibilitatea să finanţăm construcţia drumurilor", a menţionat Dumitru Diacov, deputat PDM.

Alte stiri

Pensionarii stabiliţi peste hotare vor putea primi pensia din Republica Moldova

Cetăţenii moldoveni, stabiliţi cu domiciliul peste hotare şi ajunşi la vârsta de pensionare, vor putea primi pensia din Republica Moldova. Cabinetul de miniştri a aprobat modificarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de pensii şi a alocaţiilor sociale de stat.

Mai Mult

Programul "Prima Casă" ia amploare şi îşi extinde categoriile de beneficiari

Cel puţin 2282 de moldoveni şi-au procurat locuinţe în cadrul Programului guvernamental "Prima Casă", adoptat la iniţiativa liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Au fost accesate credite de peste 1 miliard de lei, iar suma totală a garanţiilor de stat se apropie de 600 de milioane de lei.

Mai Mult

Mai mult de jumătate din populaţie are apă livrată centralizat

Peste 2 milioane de persoane au acces la apă curentă livrată centralizat, adică prin sisteme de apeduct. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, cota populaţiei conectate la apeduct a ajuns, în anul 2018, la nivelul de 60,6%.

Mai Mult