Alexandru Botnari: Visez să văd locuitorii Moldovei fericiţi

De fiecare dată când îl întâlnesc pe Alexandru Botnari, atrag atenţia asupra sincerităţii acestuia în relaţiile cu oamenii. Şi de această dată, discuţia cu locuitorii satului Căţeleni părea mai mult a fi un consiliu de familie. 

Primarul satului, Petru Cozlan, directorul şcolii, Maria Sârbu, şi colegii săi au povestit despre problemele lor: lipsa apei potabile calitative, a sistemului de canalizare, lipsa iluminării stradale, adică acelaşi set de probleme cu care se confruntă majoritatea localităţilor din Moldova.

"Suntem nevoiţi să cumpărăm apă îmbuteliată pentru cantină şi pentru ca elevii să bea, ceea ce este foarte costisitor pentru bugetul şcolii care şi aşa nu este mare", a spus Sârbu.

Despre aceeaşi problemă a apei potabile a vorbit şi Ecaterina Şchiopu, şefa centrului medical din sat.

Deputatul Botnari a vorbit şi despre proiectele de amploare pe care democraţii intenţionează să le implementeze în următorii ani.

În ceea ce priveşte asigurarea cu apă a satului Căţeleni, precum şi a altor 9 sate din apropiere, atunci problemă constă în absenţa, la moment, a mijloacelor financiare. Anterior, pe malul Prutului au fost construite o staţie de tratare a şi o staţie de epurare a apelor uzate pentru asigurarea locuitorilor cu un produs de calitate. Pentru aceasta au fost cheltuiţi aproximativ 50 de milioane de lei, alocaţi de partenerii străini de dezvoltare. Acum este nevoie de 26 milioane de lei pentru instalarea liniilor de distribuţie a apei şi încă peste 80 de milioane de lei pentru instalarea reţelelor de apă şi canalizare şi conectarea şcolilor, grădiniţelor, punctelor medicale, dar şi a gospodăriilor.

"Lucrăm în vederea soluţionării acestei probleme. Credeţi-mă, în calitate de cetăţean al Moldovei, îmi este ruşine că acest lucru este posibil în secolul al XXI-lea", a recunoscut Botnari.

Ulterior, Alexandru mi-a explicat că apele subterane din zonă nu sunt bune pentru utilizare. Pe când era primar al oraşului Hânceşti, a tras conducta de apă de la o distanţă de 11 kilometri, pentru a asigura centrul raional cu apă. Există un alt pericol: asigurarea a 10 sate cu apă din Prut de la o staţie creşte semnificativ costul lucrărilor şi, în cele din urmă, costul fiecărui metru cub de apă pentru consumatorul final.

"Dacă, de exemplu, un sătean va trebui să achite 15 lei pentru un cub de apă, atunci pur şi simplu nu va deschide robinetul şi astfel de exemple există deja. În opinia mea, ar fi necesar să se construiască o staţie nu pentru 10 sate, ci pentru 3-4 localităţi. Crede-mă, cheltuielile ar fi fost mult mai mici şi ar fi fost acoperite mult mai devreme", a spus Botnari.

Deja, mai târziu, mergând pe un segment de drum de la Leuşeni până la Hânceşti recent reparat, Alexandru a remarcat cu amărăciune în voce că dacă toate guvernele anterioare ar fi făcut cel puţin jumătate din ceea a deja a realizat guvernul democraţilor, atunci Moldova ar fi arătat complet diferit...

Alexandru Botnari a vizitat şi centrul medical din sat şi a fost foarte surprins de faptul că holul de la al doilea etaj a fost complet reparat, iar podeaua din biroul medicului-şef practic se prăbuşeşte.

"Au apărut nişte bani şi a fost reparat holul pentru ca vizitatorilor să le fie mai confortabil. Acum căutăm bani pentru restul birourilor", s-a plâns Şchiopu şi a ameninţat că demisionează, dacă până la sfârşitul anului nu va fi trasă reţeaua de apă până la centrul medical.

"Pregătiţi o scrisoare în adresa mea, voi face o solicitare guvernului. Numai nu plecaţi, vă rog! Vom încerca să rezolvăm toate problemele dumneavoastră, a promis Botnari.

Şi nu pot să nu menţionez încă un moment. Toţi cei cu care s-a întâlnit Alexandru Botnari în acea zi, toţi întrebau una şi aceeaşi: ce se întâmplă în Parlament? De ce nu vă puteţi înţelege? Nu avem nevoie de alegeri anticipate, nu suntem atât de bogaţi ca să aruncăm bani în vânt. Ajungeţi la un consens şi continuaţi munca!

Iar Alexandru explica cu răbdare că democraţii sunt deschişi negocierilor privind constituirea unei majorităţi în parlament şi formarea unui guvern. Condiţia este una şi nu se discută: majoritatea trebuie să acţioneze în interesul Republicii Moldova de a construi o viaţă după modelul european.

Victor Voscoboinic

Alte stiri

28 iunie 1940, axa Berlin – Moscova sacrifică Basarabia

Întotdeauna crimele internaţionale sunt precedate de înţelegeri secrete. Cancelariile marilor puteri, cointeresate în anexarea teritoriilor sau formarea unor guverne marionete, discută în taină temele. Urmează semnarea documentelor oficiale şi a celor secrete. Doar peste decenii aflăm că soarta ne-au pecetluit-o cei pentru care noi suntem un fir de nisip în univers, o monedă de schimb în marile jocuri geopolitice. Până la urmă se fac cunoscute şi numele celor care, aidoma lui Iuda, ne-au trădat pentru arginţi sau funcţii.

Mai Mult

Drumuri bune la Porumbrei şi uzină de asfalt la Cimişlia

Locuitorii din satul Porumbrei, Cimişlia, au acum cel mai modern drum din tot raionul. O porţiune de 500 de metri a fost renovată capital.

Mai Mult

Pensionarii stabiliţi peste hotare vor putea primi pensia din Republica Moldova

Cetăţenii moldoveni, stabiliţi cu domiciliul peste hotare şi ajunşi la vârsta de pensionare, vor putea primi pensia din Republica Moldova. Cabinetul de miniştri a aprobat modificarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de pensii şi a alocaţiilor sociale de stat.

Mai Mult

Programul "Prima Casă" ia amploare şi îşi extinde categoriile de beneficiari

Cel puţin 2282 de moldoveni şi-au procurat locuinţe în cadrul Programului guvernamental "Prima Casă", adoptat la iniţiativa liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Au fost accesate credite de peste 1 miliard de lei, iar suma totală a garanţiilor de stat se apropie de 600 de milioane de lei.

Mai Mult