PSRM s-a săturat de "ACUM"

PSRM consideră că nu-şi mai au rostul discuţiile "sterile" cu Blocul "ACUM", iar cele două entităţi politice ar trebui să înceapă cât mai repede procedura creării unei majorităţi parlamentare. 

Declaraţia a fost făcută de secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrâncea, cu ocazia iniţiativei blocului "ACUM" de a crea un grup care să discute cu socialiştii.

"Decizia Consiliului Republican al PSRM din 12 aprilie 2019 specifică în mod clar condiţiile pe baza cărora noi, socialiştii, suntem gata să formăm majoritate parlamentară, să facem coaliţie, să votăm guvernul şi programul de guvernare. Atât timp cât reprezentanţii conducerii Blocului "ACUM" nu sunt disponibili să discute condiţiile iniţiale de la care pot porni negocieri privind crearea coaliţiei de guvernare şi a guvernului de coaliţie, nu vedem sensul creării grupelor de lucru şi continuarea discuţiilor sterile care au mai avut loc în trecut", a menţionat socialistul.

Batrâncea crede că reprezentanţii partidelor din Blocul "ACUM" continuă să dea dovadă de "egoism politic":
"Insistă pe această formulă inexistentă în lume, când o formaţiune politică, obţinând a treia poziţie după numărul de mandate în Parlament, solicită să le fie votat spicherul şi prim-ministrul, la fel ca şi agenda pe care o propun, fără a ţine cont de propunerile PSRM şi ale votanţilor săi. Ei încearcă să evite crearea unei coaliţii funcţionale de guvernare cu PSRM".

Alte stiri

Ambasadorul SUA vorbeşte despre importanţa PDM pentru Moldova

Preşedintele fracţiunii parlamentare a PDM, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu Ambasadolrul SUA la Chişinău, Dereck J. Hogan. Interlocutorii au discutat despre situaţia social-politică din Republica Moldova şi priorităţile de cooperare pe viitor.

Mai Mult

Declaraţia Parlamentului instituţionalizează regimul de represalii

Istoria contemporană a Republicii Moldova demonstrează cu prisosinţă că exerciţiul de alternanţă la putere este dominat de sentimentul urii şi răzbunării. Acest lucru a avut loc şi odată cu venirea la putere a agro-socialiştilor în 1994, apoi a Alianţei pentru Democraţie şi Reforme în 1998. În forţă au venit la putere şi comuniştii lui Voronin în 2001, iar accederea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană a fost precedată de proteste masive ale tinerilor în aprilie 2009. Cei veniţi la putere declarau din start că tot ce a făcut guvernarea precedentă a fost prost şi începeau epurările de cadre şi "reformele" care, de regulă, în scurt timp se împotmoleau. 

Mai Mult

Reprezentanţii Alianţei Kozak au plecat la Moscova într-o vizită oficială de două zile

Federaţia Rusă rămâne în capul listei priorităţilor noului parlament. Reprezentanţii Alianţei Sandu-Dodon au plecat la Moscova într-o vizită oficială de două zile, la invitaţia preşedintelui Dumei de Stat.

Mai Mult

Dmitri Kozak, primele declaraţii în timpul vizitei la Chişinău: Le mulţumesc celor din Blocul "ACUM"

Vicepremierul rus, Dmitri Kozak, ajuns într-o nouă vizită la Chişinău, a avut o întrevedere cu şeful statului, Igor Dodon. Ulterior, cei doi oficiali au făcut declaraţii de presă. Kozak le-a mulţumit deputaţilor "ACUM" şi PSRM pentru că au format o alianţă de guvernare.

Mai Mult