Dmitri Kozak, primele declaraţii în timpul vizitei la Chişinău: Le mulţumesc celor din Blocul "ACUM"

Vicepremierul rus, Dmitri Kozak, ajuns într-o nouă vizită la Chişinău, a avut o întrevedere cu şeful statului, Igor Dodon. Ulterior, cei doi oficiali au făcut declaraţii de presă. Kozak le-a mulţumit deputaţilor "ACUM" şi PSRM pentru că au format o alianţă de guvernare.

Totodată, oficialul rus a lăsat să se înţeleagă că, dacă criza politică nu se rezolva, în Republica Moldova exista risc de destabilizare.

"În primul rând, vreau să felicit moldovenii pentru că au rezolvat criza politică, totul a trecut paşnic, era un mare risc de destabilizare. Vreau să mulţumesc lui Igor Dodon, membrilor Blocului "ACUM", socialiştilor, care au reuşit să formeze o coaliţie", a declarat Kozak.

Amintim că, în seara zilei de 7 iunie, când expira termenul legal de formare a unei majorităţi parlamentare şi a unui guvern, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, îi suna în permanenţă pe socialişti. Mai mult, comunicarea era pe o tonalitate foarte ridicată. Acest lucru a fost declarat de către realizatoarea de la TV8, Natalia Morari.

Drept urmare, în data de 8 iunie, Igor Dodon, Maia Sandu şi Andrei Năstase au format alianţa dorită de Kozak, iar ulterior au început să pună în aplicare condiţiile cerute de ruşi, prin Dodon, pentru o alianţă cu democraţii. Condiţii, care au fost respinse de Vlad Plahotniuc.

Alte stiri

Ambasadorul SUA vorbeşte despre importanţa PDM pentru Moldova

Preşedintele fracţiunii parlamentare a PDM, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu Ambasadolrul SUA la Chişinău, Dereck J. Hogan. Interlocutorii au discutat despre situaţia social-politică din Republica Moldova şi priorităţile de cooperare pe viitor.

Mai Mult

Declaraţia Parlamentului instituţionalizează regimul de represalii

Istoria contemporană a Republicii Moldova demonstrează cu prisosinţă că exerciţiul de alternanţă la putere este dominat de sentimentul urii şi răzbunării. Acest lucru a avut loc şi odată cu venirea la putere a agro-socialiştilor în 1994, apoi a Alianţei pentru Democraţie şi Reforme în 1998. În forţă au venit la putere şi comuniştii lui Voronin în 2001, iar accederea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană a fost precedată de proteste masive ale tinerilor în aprilie 2009. Cei veniţi la putere declarau din start că tot ce a făcut guvernarea precedentă a fost prost şi începeau epurările de cadre şi "reformele" care, de regulă, în scurt timp se împotmoleau. 

Mai Mult

Reprezentanţii Alianţei Kozak au plecat la Moscova într-o vizită oficială de două zile

Federaţia Rusă rămâne în capul listei priorităţilor noului parlament. Reprezentanţii Alianţei Sandu-Dodon au plecat la Moscova într-o vizită oficială de două zile, la invitaţia preşedintelui Dumei de Stat.

Mai Mult