Deputaţii Partidului Democrat din Moldova, aleşi pe circumscripţia naţională

Alte stiri

Trei deputaţi cer părerea Curţii Constituţionale despre organizarea alegerilor anticipate

Deputaţii independenţi Ion Groza, Alexandru Oleinic şi Viorel Melnic vor să afle dacă eventualele alegeri anticipate pot fi organizate în baza unui alt sistem de vot decât cel mixt, aplicat la scrutinul din 24 februarie. O sesizare în acest sens a fost depusă la Curtea Constituţională, cu solicitarea de a fi examinată în regim de urgenţă.

Mai Mult

Dovezi noi privind conexiuni criminale dintre Veaceslav Platon şi Ludmila Kozlovska

O investigaţie a prestigioasei publicaţii britanice The Sunday Times scoate la iveală noi conexiuni dintre raiderul numărul 1 din CSI, Veaceslav Platon, şi preşedintele Fundaţiei "Open Dialog" (FOD), Ludmila Kozlovska, expulzată din UE, la cererea Poloniei, pentru legături cu serviciile speciale ruseşti.

Mai Mult

Năstase se plânge că salariul de deputat este prea mic

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a primit primul salariu de deputat. Finul de cununie al oligarhului Ţopa se arată nemulţumit de banii primiţi şi crede că sunt insuficienţi pentru a-şi acoperi cheltuielile.

Mai Mult

PSRM s-a săturat de "ACUM"

PSRM consideră că nu-şi mai au rostul discuţiile "sterile" cu Blocul "ACUM", iar cele două entităţi politice ar trebui să înceapă cât mai repede procedura creării unei majorităţi parlamentare.

Mai Mult