Petru Bogatu: Există un trust ocult de presă care trage sforile

Declaraţiile incendiare ale fostului şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, sunt trecute sub tăcere de către o parte a presei din Moldova, cea care se autoproclamă echidistantă şi independentă. Acest fapt are o explicaţie, notează jurnalistul Petru Bogatu.

Declaraţiile incendiare ale fostului şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, sunt trecute sub tăcere de către o parte a presei din Moldova, cea care se autoproclamă echidistantă şi independentă. Acest fapt are o explicaţie, notează jurnalistul Petru Bogatu.

"Cei care încă acum câteva luni îl trăgeau de limbă, îi cereau părerea, îl invitau la talk-show-uri, îl îndemnau să se confeseze în faţa camerelor de luat vederi, îl complimentau şi îl aplaudau, brusc i-au întors spatele şi l-au uitat. S-au şters pe bot de el", scrie Petru Bogatu. În opinia editorialistului, tăcerea presei "independente" se datorează dez văluirilor lui Mihail Gofman despre implicarea lui Victor şi Viorel Ţopa, dar şi a lui Chiril Lucinschi în furtul miliardului. "Gofman aminteşte că Victor şi Viorel Ţopa reprezentau acţionariatul privat în momentul în care Filat a preluat Banca de Economii şi a dat-o pe mâna lui Şor, care trebuia să scoată de acolo bani cu sacul pentru partid şi alte interese personale ale premierului. Fără complicitatea celor dintâi, deci, furtul era imposibil de săvârşit. În fine, fostul ofiţer al CNA vorbeşte şi despre atragerea familiei Lucinschi în grupul infracţional care a comis jaful", notează jurnalistul. "Cu toate că Mihail Gofman a destăinuit te miri ce, un secret al lui Polichinelle, darea în vileag a acestor bagatele se vede că n-a putut fi suportată de Jurnal TV, TV 8 etc. Nu au mai răbdat. Au pus piciorul în prag şi l-au scos din grilă", continuă Petru Bogatu. Editorialistul constată existenţa unui trust ocult de presă, care trage sforile în mai multe instituţii media. "Există în contrapondere un trust ocult şi informal. Cu un patronat disimulat, acesta trage sforile din umbră în mai multe organe de presă pentru a ocoli teme de stringentă actualitate, pentru a deturna informaţiile, a măslui realităţile şi a manipula opinia publică", conchide Petru Bogatu.

Alte stiri

Ministrul de externe ucrainean: Moldova nu poate fi un poligon al Rusiei

Criza politică din Moldova a fost discutată la 14 iunie de către ministrul ucrainean de externe, Pavel Klimkin şi omologul său român Teodor Meleşcan.

Mai Mult

O ţară cu oameni implicaţi şi educaţi nu poate fi prostită

Comportamentul liderilor blocului "ACUM", fără îndoială, denotă mult amatorism şi aroganţă. Cererile lor ultimative de a fi votaţi în funcţiile-cheie din stat sunt absurde. Este elementar că, pentru a avea dreptul să conduci un stat, e nevoie de legitimitate, adică de o majoritate în parlament obţinută în alegeri. Cu doar un sfert de opţiuni electorale, Năstase şi Sandu consideră că toţi, pur şi simplu, sunt datori să le pună puterea la picioare, iar apoi să urmărească umil cum aceştia îşi bat joc de oameni.

Mai Mult

Sute de oameni i-au huiduit pe Sandu şi Năstase în faţa Guvernului

Câteva sute de oameni i-au huiduit pe liderii blocului "ACUM", Maia Sandu şi Andrei Năstase, care au încercat să obţină dividende politice din tema scumpirii carburanţilor şi a unor produse alimentare. Manifestanţii au scandat "Năstase la puşcărie" şi au purtat pancarte pe care scria "Platforma PA". Aceştia au făcut haz şi pe seama pantalonilor uzi în care a fost suprins liderul Platformei DA, la un protest din anul trecut.

Mai Mult