Economia a demonstrat o bună rezistenţă la criza politică postelectorală

Rezultatele înregistrate în primul trimestru sunt un exemplu concludent în acest sens. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că instabilitatea politică poate să fie prelungită la nesfârşit. Legitatea e simplă, cu cât mai mult durează incertitudinea, cu atât mai mult se fac vizibile efectele negative în economie. Şi atunci toată vina vor trebui să şi-o asume artizanii crizei.

Deocamdată, putem să spunem că economia merge relativ bine. Majoritatea indicatorilor economici, potrivit statisticilor oficiale, sunt în creştere. Rezultate negative, în primul trimestru, a înregistrat doar sectorul agricol, dar acest handicap va fi depăşit în următoarea perioadă, ca urmare a începerii sezonului agricol activ.

Deocamdată, nu sunt disponibile datele privind evoluţia salariului mediu pe economie, dar ţinând cont de reforma salarială realizată de guvern la finele anului trecut şi de reforma fiscală ce a permis reducerea poverii fiscale, estimăm că salariul mediu pe economie a crescut în medie cu 15-16% comparativ cu trimestrul unu 2018. Concluzia: sunt toate premisele ca economia să-şi continue creşterea, chiar să-şi păstreze ritmul mediu din ultimii ani – de 4% avans al PIB-ului.

În mod logic, o criză politică de proporţii, de regulă, provoacă tendinţe negative în economie. Însă, guvernul democrat a reuşit să menţină o creştere constantă.

Evoluţiile ulterioare depind mult de politicienii din Parlament, de capacitatea de a depăşi rapid criza şi de a instala un guvern pe deplin funcţional.

Alte stiri

Mai multe investiţii pentru Moldova II

Activitatea investiţională în Republica Moldova, în perioada ianuarie-martie 2019, a crescut cu 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, însumând circa 3,3 miliarde lei. Principalii factori care au determinat creşterea activităţii investiţionale au fost majorarea investiţiilor private şi bugetare, situaţia creditară favorabilă, precum şi creşterea investiţiilor din sursele organizaţiilor internaţionale. 

Mai Mult

Încasări record la buget din activitatea Serviciului Vamal şi a celui Fiscal

Peste 1,9 miliarde de lei au fost încasaţi de Serviciul Vamal la Bugetul de stat pe parcursul lunii mai, iar de la începutul anului curent au fost încasaţi 8,5 miliarde de lei.

Mai Mult

Grupurile de agricultori vor fi sprijinite mai departe

Proiectul "Agricultura competitivă în Moldova" (MAC-P) a fost extins până la 30 iunie 2021. Astfel, grupurile de producători vor mai avea posibilitatea să obţină granturi în sumă de până la 350 de mii de dolari, pentru dezvoltarea afacerii.

Mai Mult

La vamă se aprinde lumina verde pentru micii exportatori

Întreprinzătorii mici care exportă, prin intermediul trimiterilor poştale, cantităţi reduse de produse vor fi scutiţi de necesitatea depunerii declaraţiilor vamale pentru fiecare tranzacţie. Iniţiativa îi aparţine Serviciului Vamal, iar un proiect de instrucţiune în acest sens este supus consultărilor publice.

Mai Mult