Horoscop pentru 22 – 28 aprilie 2019

Berbec

În funcţie de situaţia în care te afli ai putea câştiga bani frumoşi din mici servicii făcute rudelor sau prietemilor apropiaţi şi mai puţin de la locul de muncă pe care îl ai oficial. Pe de altă parte, evenimentele petrecute în ultima vreme te vor ajuta să-ţi schimbi scara valorilor morale şi să adopţi o altă conduită de viaţă.

Taur

Este un moment bun de a-ţi goli mentalul de prejudecăţi şi de a porni mai departe în viaţă pe alte baze. La serviciu se petrec evenimente greu de înţeles, ba uneori greu de parcurs, însă înarmează-te cu răbdare şi discernământ. Ori se încheie o activitate, ori condiţiile de muncă se modifică, ori pur şi simplu tu te vei raporta altfel la acest capitol decât ai făcut-o până acum.

Gemeni

Relaţiile cu şefii, autorităţile şi reprezentanţii instituţiilor oficiale sunt distorsionate, de aceea fii prudent. Aproape din nimic se pot isca conflicte verbale, amenzi, sancţiuni sau destituirea ta dintr-o funcţie, dacă ocupi una sau limitarea libertăţii de acţiune. Se pot accentua unele afecţiuni ale gâtului, însă cu o îngrijire corespunzătoare vei depăşi totul cu bine.

Rac

Planetele îţi pot aduce înstrăinare sau chiar îndepărtare de unii membrii ai familiei. Oricum de la acest moment situaţia va fi cu totul alta în plan domestic. De aceea, fii prudent şi ţine cont şi de părerile şi nevoile celor apropiaţi. Se conturează întâlniri şi serate distractive, dar şi aflarea unor informaţii de mare interes pentru tine.

Leu

Relaţiile profesionale sunt minunate, şefii te susţin, însă fii prudent pentru că ţi se pot oferi funcţii de conducere sau responsabilităţi care să te solicite prea mult. Totuşi, ceilalţi te vor privi cu admiraţie şi vor urma sfaturile sau soluţiile oferite de tine în diverse chestiuni profesionale. Capitolul financiar poate înregistra pierderi datorate partenerului de viaţă sau colaboratorilor.

Fecioară

Schimbări în activitatea desfăşurată la actualul loc de muncă. Salarizarea se poate modifica, iar condiţiile de lucru vor fi altele. Chiar se poate pune problema de a lucra cu alţi colegi. Alcătuieşte-ţi programul zilnic, astfel încât să alternezi regulat orele de muncă cu cele de odihnă.

Balanţă

Sănătatea este vulnerabilă. S-ar putea să frecventezi cabinete medicale şi diverse clinici de specialitate. Îngrijeşte-ţi atent trupul şi sufletul, alternând orele de muncă cu cele de odihnă. Ai grijă şi achită-ţi la timp taxele, facturile sau alte tipuri de datorii.

Scorpion

Relaţiile parteneriale se animă, fiind posibilă lărgirea paletei de a lucra la proiecte profesionale de anvergură. La capitolul financiar apar modificări. Poţi primi bani, bunuri sau favoruri de la şi prin alţii, însă poate fi vorba şi despre rezolvări financiare ale unor demersuri făcute mai demult în acest sens, deci ceva poate reveni la tine sub forma unor plăţi materiale substanţiale.

Săgetător

Important este să eviţi critica excesivă şi supraestimarea vizavi de cei dragi. Pe de altă parte sunt momente excelente pentru a-ţi valorifica talentele native, ocupându-te de un hobby sau de activităţi recreative dragi sufletului tău. La serviciu este multă forfotă, în special după 20 Aprilie. Relaţiile socio-profesionale sunt tumultoase, ceilalţi te susţin, însă ai grijă să-ţi controlezi stările de spirit.

Capricorn

Excesele îţi dăunează grav imaginii publice şi nu în ultimul rând cheltuielile te-ar putea lăsa fără un sfanţ. La serviciu, atmosfera se îmbunătăţeşte, îndatoririle profesionale se vor desfăşura mai uşor, iar colegii te vor susţine pe alocuri. Totuşi se conturează finalul unei etape profesionale, mai ales dacă ai o funcţie de răspundere.

Vărsător

Ai spor şi susţinere astrală şi în treburile gospodăreşti. Planurile tale de îmbunătăţire a condiţiilor din spaţiul locativ vor prinde contur, iar ajutorul celorlalţi va fi la cote înalte. Relaţiile cu membrii familiei se animă foarte mult din 20 Aprilie. Prudenţă şi discernământ în tot ce ţine de casă, de membrii familiei şi de neamuri! Surprizele se vor ţine lanţ. Activităţile desfăşurate în comun cu alţii se vor remarca prin seriozitate, dar şi prin câştigurile aferente.

Peşti

Nu sunt recomandate investiţiile pe termen lung, creditele, speculaţiile financiare. De bază vor rămâne doar veniturile tale din munca proprie şi economiile pe care reuşeşti să le faci de-a lungul timpului. Verifică documentele financiare, achitarea taxelor sau altor tipuri de datorii, deoarece foarte uşor se pot produce erori sau neînţelegeri.

Sursa: astrocafe.ro

Alte stiri

La 18 mai sărbătorim Ziua Internaţională a muzeelor

Începând cu 1977, în fiecare an, pe 18 mai, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muzeelor, instituită la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM). În această zi, în majoritatea ţărilor se organizează "Noaptea muzeelor", când sute de milioane de oameni intră gratuit în sălile de expoziţii. Şi Republica Moldova dispune de o reţea vastă de muzee istorice, etnografice, memoriale şi de altă natură.

Mai Mult

Eurovision 2019: Cel mai important concurs muzical al Europei la Tel Aviv

Reprezentanţii Greciei, Australiei şi Islandei se numără printre cei 10 concurenţi care s-au calificat în finala Eurovision 2019, în urma primei semifinale, care a avut loc marţi seară, la Tel Aviv.

Mai Mult

Topul celor mai scumpe oraşe din Europa

Cele mai scumpe oraşe din Europa sunt Paris şi Zurich, arată un raport publicat la sfârşitul anului 2018 de către Economist Intelligence Unit. Clasamentul a fost realizat în baza standardului de viaţă din 133 de oraşe din întreaga lume.

Mai Mult