Calendarul lucrărilor agricole în luna aprilie

Luna aprilie este extrem de aglomerată în ceea ce priveşte lucrările agricole, atât în cultura plantelor de câmp, cât şi în legumicultură, viticultură şi pomicultură. Campania de primăvară începe practic în aprilie şi trebuie efectuată în timp util cu respectarea regulilor tehnice.

Legumicultură

Lucrările în legumicultură, efectuate în luna aprilie, sunt recomandate în special pentru culturile din sere. În această perioadă se seamănă fasolea urcătoare. În prima jumătate a lunii, în sere se vor planta tomate, ardei gras, vinete, castraveţi, pepeni etc.

Lucrările din acest sector continuă în sere cu palisarea (legarea ramurilor de un suport) culturilor înfiinţate, fertilizarea, irigarea prin brazde sau picurare, prăşit manual pe rând şi pe intervalul dintre rândurile de plante sau efectuarea mulcitului.

Specialiştii mai recomandă continuarea lucrării de aerisit corespunzătoare pentru a se asigura temperaturile optime de dezvoltare a culturilor în sere, dar şi recoltarea verdeţurilor (ceapă, pătrunjel, mărar), a salatei, de ridichi, varză timpurie, spanac etc.

Culturile de câmp

În ceea ce priveşte culturile de câmp, în această perioadă se va face mobilizarea solului, prin boronire superficială (3-5 cm). Procedura este necesară pentru înfiinţarea culturilor de solano-fructuoase (roşii, ardei, vinete), bostănoase, rădăcinoase, vărzoase, fasole, dar şi pentru pregătirea urgentă a patului germinativ şi terminarea în cel mai scurt timp a semănăturilor din prima etapă – morcov de vară, ceapă, pătrunjel, mazăre etc., dacă nu s-au semănat în luna martie.

În acelaşi timp, se vor administra îngrăşăminte pentru culturile ce urmează a fi înfiinţate, erbicide de tip preemergente şi postemergente, tratamente fitosanitare şi se vor căli răsadurile ce se vor planta în luna aprilie – începutul lunii mai.

Tot la culturile de câmp se vor deschide şanţuri şi se va modela terenul în brazde înălţate pentru înfiinţarea culturilor de solanacee, bostănoase, rădăcinoase, vărzoase şi verdeţuri. După aceasta vor fi înfiinţate culturile prin semănare direct în câmp (tomate de vară-toamnă, fasole de grădină şi boabe, castraveţi, sfeclă roşie, morcov etc.) şi prin plantare de răsaduri (varză de vară, conopidă de vară, tomate timpurii şi de vară).

Urmează irigatul culturilor înfiinţate prin semănat şi prin răsad, iar la 5-6 zile de la plantare, specialiştii recomandă completarea golurilor din cultură.

Viticultură

Spre sfârşitul lunii, la viile pe rod se aplică primele tratamente împotriva bolilor. În viile tinere se termină plantatul viţelor în masiv şi se completează golurile apărute cu viţe viguroase din soiurile plantate iniţial. În ghivece se plantează o rezervă de viţe, destinată plantării golurilor din timpul verii, se termină instalarea spalierelor din viile de anul doi şi se înfiinţează culturile intercalate de legume: salată, mazăre de gradină, fasole de grădină, spanac, fasole boabe etc.

În viile pe rod, după terminarea lucrărilor fitotehnice la butuci, se execută afânarea adâncă pe solurile uşoare cu afânătorul cu gheare, pe solurile grele – cu plugul fără cormane în agregat cu grapa pentru mărunţirea solului.

În plantaţiile cu sistem de irigare se aplică irigarea de aprovizionare la pornirea viţelor în vegetaţie, iar spre sfârşitul lunii, specialiştii recomandă executarea primelor tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor cu produse fitosanitare.

Pomicultură

Se execută tratamentele fitosanitare la avertizare, pentru combaterea gărgăriţei florilor de măr, aphidelor, acarienilor, rapănului, făinării, focului bacterian, păduchilor ţestoşi etc.

O atenţie deosebită se va acorda stropirilor de primăvară cu soluţiile clasice: zeamă bordeleză, zeamă sulfocalcică, uleiuri fitotehnice ş.a.

Se încheie plantările de pomi, arbuşti fructiferi şi parţial căpşuni şi se completează golurile din plantaţii. Se încheie tăierile de fructificare la speciile pomicole.

În funcţie de încărcătura cu muguri de rod, se administrează îngrăşăminte organice şi 1/3 din îngrăşămintele azotoase.

Sursa: agroinfo.ro

Alte stiri

File din istorie: Când a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Copilului

Ziua internaţională a ocrotirii copilului este sărbătorită în Moldova şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.

Mai Mult