Moldovenii vor continuarea proiectelor sociale şi nu-şi doresc anticipate

Recentul sondaj al instituţiei sociologice IMAS a trezit un interes mare atât în rândul specialiştilor, cât şi al publicului larg. Credibilitatea IMAS-ului este în creştere, deoarece oferă, alături de Institutul Republican Internaţional, sondaje prin care îşi respectă blazonul şi nu depăşeşte marja de eroare declarată.

Adică putem vorbi despre profesionalism şi echidistanţă, lucruri fără de care sociologia pur şi simplu nu există. În rest, putem discuta mai degrabă despre marja de onoare, pentru că unele pretinse instituţii sociologice cu nume sonore au greşit cu peste 10 la sută, astfel descalificându-se iremediabil.

Şi de această dată IMAS vine cu o fotografie fidelă a percepţiei colective a momentului generat de situaţia postelectorală. Evident, sociologii au chestionat opinia oamenilor faţă de diferite evenimente şi realităţi, însă pentru a putea trage concluzii clare şi exacte este suficient să selectăm doar câteva răspunsuri relevante.

Mai întâi de toate merită atenţie faptul că aşteptările oamenilor de la cele 3 partide cu şanse reale de a participa la crearea unei coaliţii majoritare sunt prioritar cu caracter social. Aproape 80 la sută din respondenţi îşi doresc ca formaţiunile pentru care au votat să fie preocupate de majorarea pensiilor şi salariilor, crearea locurilor de muncă de calitate, prelungirea construcţiei şi reparaţiei drumurilor bune, a locuinţelor accesibile, extinderea reţelelor de apeducte şi canalizare. Pe de altă parte, tot mai puţini oameni îşi axează interesul pe orientările geopolitice şi preferă continuarea politicilor sociale active.

Şi răspunsul la întrebarea privind eventualele alegeri anticipate vine ca o confirmare a priorităţilor pentru soluţionarea problemelor sociale. Faptul că 68 la sută din respondenţi nu-şi doresc alegeri anticipate demonstrează cu prisosinţă că cetăţenii preferă stabilitatea şi continuarea programelor sociale. Pentru toţi este evident că anticipatele înseamnă instabilitate, imposibilitatea continuării proiectelor importante şi cheltuieli financiare nejustificate.

Din această dorinţă de a nu ajunge la anticipate, oamenii discută şi urmăresc cu cea mai mare atenţie comportamentul partidelor în perioada postelectorală şi preferă o coaliţie sau alta. Cetăţenii apreciază pozitiv partidele care îşi fac oferta deschis, sincer şi cu mult profesionalism, iar cei care fac jocuri ieftine şi practică şantajul şi ultimatumurile sunt sancţionaţi. Astfel, la întrebarea care partid este cel mai deschis dialogului pentru a forma o coaliţie, preferinţele respondenţilor au fost următoarele: PDM – 31%, PSRM – 23%, "ACUM" – 8%.

Сomportamentul formaţiunilor politice în perioada postelectorală a demonstrat nivelul maturităţii politice şi responsabilităţii pentru viitorul ţării. Faptul că binomul Sandu-Năstase a practicat jocuri primitive şi declaraţii contradictorii a dezamăgit o bună parte din foştii votanţi. Care a fost adevărata miză a blocului care a venit cu oferte fanteziste şi şmecherii ieftine? Provocarea alegerilor anticipate sau pur şi simplu destabilizarea situaţiei politice şi compromiterea programelor sociale? Şi dacă, eventual, se creează o majoritate fără binom, ce isterii ne mai aşteaptă?

Сonsecvenţa Partidului Democrat în promovarea ideii de stabilitate şi creare a unei majorităţi capabile să continue proiectele sociale de amploare este apreciată de oameni şi acest lucru se reflectă şi în datele sondajului IMAS. Dintre toate partidele care au intrat în parlament doar democraţii îşi păstrează poziţiile, restul formaţiunilor fiind în scădere. La prima vedere, formaţiunea care eventual şi-ar dori anticipate ar trebui să fie PDM, însă anume democraţii au demonstrat cumpătare, deschidere, încredere în partenerii de dialog. Evident că, la etapa negocierilor, PDM îşi va apăra valorile pe care este construit programul de guvernare, dar şi va opta pentru continuarea cursului politic PRO MOLDOVA, promovat cu insistenţă şi cu rezultate apreciate de oameni.

Pornind de la opţiunile politice exprimate în scrutinul din 24 februarie, dar şi de la conduita postelectorală a partidelor, cetăţenii trag concluziile de rigoare şi preferă anumite coaliţii la guvernare. Sondajul IMAS scoate în evidenţă faptul că perioada romantică, creată imediat după alegeri, a cedat locul unei deşteptări, unei abordări pragmatice şi responsabile faţă de viitoarea guvernare. Oamenii s-au convins că nu merită să experimenteze cu viaţa lor pe un termen de 4 ani şi preferă politicieni serioşi la guvernare. Iată fotografia sociologică a momentului privind preferinţele oamenilor pentru o eventuală coaliţie:

Coaliţii pentru guvernare: PSRM-"ACUM" – 20%, PSRM-PDM – 31%, PD-ACUM – 10%.

Urmează o etapă extrem de importantă – cea a negocierilor. Vor avea de câştigat din aceste negocieri partidele cele mai serioase, mai flexibile şi mai responsabile. Dar, în primul rând, vor avea de câştigat oamenii care, în locul confruntărilor politice interminabile, preferă continuarea lucrurilor bune începute de guvernarea democrată.

Alte stiri

O zi de muncă a deputatului Agache

Moldovenii s-au obişnuit cu faptul că, în zilele de luni, deputaţii din Partidul Democrat vizitează localităţile ţării: primesc în audienţă cetăţeni în centrele raionale, se întâlnesc cu locuitori din diferite localităţi, cu colectivele de muncă. Deputaţii se ghidează de principiul: problemele cetăţenilor trebuie aflate din prima sursă! O zi cu deputatul Angel Agache a fost o experienţă interesantă. Mai mult, anterior am observat cât de bine este întâlnit de către locuitorii raionului Teleneşti. Privind în perspectivă, mărturisesc: acest tânăr, dar experimentat politician, care de aproape 10 ani activează în parlament, s-a dovedit a fi un om simplu şi deschis faţă de persoanele cu diferite vârste si statut.

Mai Mult

PDM: Fostul bloc "ACUM" face grup de lucru ca să împartă funcţii, în loc să fie preocupat de rezolvarea problemelor sociale

Fostul bloc electoral "ACUM" îşi concentrează mesajele şi acţiunile doar pentru a obţine funcţii şi de a prelua controlul asupra mai multor instituţii ale statului, ignorând total agenda de priorităţi a cetăţenilor şi nevoile lor imediate. Aşa a comentat purtătorul de cuvânt al democraţilor, Vitalie Gamurari, situaţia din ultimele zile de pe scena politică.

Mai Mult

PSRM şi "Acum" – manual de antinegocieri

Discuţiile dintre PSRM şi blocul politic "ACUM" sunt un exemplu grotesc despre cum nu trebuie desfă­şurate negocierile. Declaraţia a fost făcută de politologul Alexandru Solcan, în cadrul emisiunii Fabrika, care a comentat negocierile eşuate dintre binomul PAS-PPDA şi PSRM. 

Mai Mult