Discuţiile politice demonstrează caracterul partidelor sau lipsa acestuia

Şi PSRM a urmat exemplul Partidului Democrat şi a venit cu o ofertă pentru crearea unei coaliţii. Aceste propuneri în egală măsură se referă la PD, dar şi la componentele blocului "ACUM". Spre deosebire de oferta democraţilor, cea socialistă cuprinde mai multe elemente politice care se regăseau şi în programul lor electoral.

PSRM îşi doreşte funcţia de preşedinte al parlamentului şi o propune pe Greceanîi în acest post. Despre aceasta s-a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă a formaţiunii. De asemenea, PSRM insistă ca în viitorul guvern să gestioneze domeniile afacerilor externe şi al apărării.

PSRM propune ca Serviciul de Informaţii şi Securitate, subordonat în prezent parlamentului, să treacă sub controlul preşedintelui ţării.

Aceste propuneri vin după ofertele aberante ale binomului Sandu-Năstase. Mai întâi binomul s-a autopropus la cele mai înalte funcţii în stat: cea de preşedinte de parlament şi cea de premier. Mai mult, PD şi PSRM "trebuiau" – un cuvânt utilizat frecvent de blocul bicefal – să vină la discuţii fără identitate politică. Adică, deputaţii "trebuiau" să uite din ce fracţiune fac parte şi să-i voteze unanim pe Năstase la funcţia de speaker, iar pe Sandu la cea de premier. În continuare, toate fracţiunile urmau să voteze legile propuse de binom, apoi să-şi aştepte umil sentinţa. Cu siguranţă, această neghiobie este o premieră în lume, iar tupeul şi lipsa totală de modestie şi bun simţ întrec cu mult ifosele grobiene ale celor mai mari dictatori.

Mai nou, binomul, invitat la negocieri de PSRM, acceptă, chipurile, dialogul, dar nu în baza ofertei socialiştilor, ci a propriilor propuneri aberante. Nimic de comentat.

Iar cireaşa de pe tort vine de la vicepreşedintele PAS, Mihai Popşoi, care a declarat în cadrul unei emisiuni de la Pro TV că blocul "ACUM" va lansa o "invitaţie separată" către PSRM, în această săptămână.

"Vom face o invitaţie de aşa natură, încât să le fie greu să mai caute pretexte", a declarat Mihai Popşoi.

El a mai spus că, pe lângă solicitarea de a susţine acel pachet de iniţiative legislative, blocul "ACUM" va solicita PSRM susţinerea unui guvern minoritar, în frunte cu Maia Sandu.

Pe de altă parte, acesta nu a exclus ideea ca, în cazul în care Andrei Năstase va candida la funcţia de primar al capitalei şi va câştiga alegerile, postul de speaker să le revină socialiştilor. Delirul capătă proporţii uriaşe, iar teatrul absurdului îşi mută capitala la Chişinău.

Pe acest fundal, Partidul Democrat îşi păstrează calmul şi propune un generos pachet social, greu de refuzat pentru un politician cu raţiune. Democraţii aşteaptă momentul potrivit pentru a demonstra cetăţenilor că dispune de toate mijloacele artei negocierilor şi poate face compromisuri rezonabile pentru binele oamenilor.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere că blocul "ACUM" şi PSRM nu se întâlnesc pentru că nu vor acest lucru şi ambii inventează pretexte pentru a nu se întâlni. "Ceea ce face ca celălalt scenariu – PDM-PSRM – prin metoda excluderii, să fie mai fezabil", spune Corneliu Ciurea. În opinia lui, formal, propunerile înaintate de PSRM s-ar adresa blocului "ACUM", dar de facto ar putea fi adresate Partidului Democrat cu care ar putea să existe un anumit dialog. O coaliţie dintre Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor pare cea mai probabilă, analizând opţiunile aflate la vedere. Pe de alt parte, analistul spune că negocierile nu se poartă în lumina proiectoarelor. "Noi nu ştim cu adevărat ce discuţii se poartă în culise. Nici nu ştim măcar dacă s-au purtat negocieri secrete, de exemplu, între PDM şi PSRM. Vedem doar declaraţiile publice", spune Corneliu Ciurea.

În opinia lui, din punct de vedere politic, toate coaliţiile sunt imposibile şi n-ar trebui să se producă. Totuşi, politica este arta posibilului şi există posibilitatea de a crea o alianţă din părţi incompatibile, menţionează analistul. Corneliu Ciurea atrage atenţia că cel mai recent sondaj al IMAS arată că unii alegătorii consideră posibilă o coaliţie dintre democraţi şi socialişti. "Am senzaţia că alegătorii înţeleg că PDM şi PSRM sunt partidele cele mai pragmatice şi s-a vorbit de mai multe ori că gradul de agresivitate verbală dintre aceste partide a fost regizat. În aceste condiţii, alegătorii au senzaţia că aceste două partide astăzi ar putea să rezolve această problemă politică a evitării anticipatelor", spune Corneliu
Ciurea.

Şi jurnalistul Petru Bogatu este de părere că, formal, pachetul propus de Partidul Socialiştilor se adresează tuturor partidelor. Totodată, la o analiză mai aprofundată, jurnalistul spune că oferta PSRM ar însemna o contraofertă. "Dacă facem abstracţie de unele detalii ce ţin de aspectul social şi care par intercalate doar de ochii lumii, mie mi se pare că este o contraofertă şi un răspuns la oferta anterioară a blocului ACUM", a afirmat Petru Bogatu.

Dincolo de analize sau speculaţii, pe oameni îi interesează pe cât de reală este formarea unei majorităţi stabile. Delirul binomului durează mai bine de 40 de zile, iar aceasta presupune o boală cronică serioasă. Prin acest comportament, blocul "ACUM" demonstrează lipsa totală a capacităţii de negocieri, lucru complet discalificabil pentru politicieni.

Speranţele societăţii se leagă la această etapă de inevitabilele negocieri PD- PSRM. Ele cu siguranţă vor fi dificile şi vor cere anumite compromisuri de la ambele formaţiuni. Democraţii şi-au stabilit însă unele linii roşii pe care vor insista în continuitate la guvernare. Or, acest lucru este aşteptat de marea majoritate a oamenilor care au gustat din pensii şi salarii majorate, au păşit pe drumuri mai bune. Cale de întoarcere, evident, nu există.

Mihai Lozovanu

Alte stiri

O zi de muncă a deputatului Agache

Moldovenii s-au obişnuit cu faptul că, în zilele de luni, deputaţii din Partidul Democrat vizitează localităţile ţării: primesc în audienţă cetăţeni în centrele raionale, se întâlnesc cu locuitori din diferite localităţi, cu colectivele de muncă. Deputaţii se ghidează de principiul: problemele cetăţenilor trebuie aflate din prima sursă! O zi cu deputatul Angel Agache a fost o experienţă interesantă. Mai mult, anterior am observat cât de bine este întâlnit de către locuitorii raionului Teleneşti. Privind în perspectivă, mărturisesc: acest tânăr, dar experimentat politician, care de aproape 10 ani activează în parlament, s-a dovedit a fi un om simplu şi deschis faţă de persoanele cu diferite vârste si statut.

Mai Mult

PDM: Fostul bloc "ACUM" face grup de lucru ca să împartă funcţii, în loc să fie preocupat de rezolvarea problemelor sociale

Fostul bloc electoral "ACUM" îşi concentrează mesajele şi acţiunile doar pentru a obţine funcţii şi de a prelua controlul asupra mai multor instituţii ale statului, ignorând total agenda de priorităţi a cetăţenilor şi nevoile lor imediate. Aşa a comentat purtătorul de cuvânt al democraţilor, Vitalie Gamurari, situaţia din ultimele zile de pe scena politică.

Mai Mult

PSRM şi "Acum" – manual de antinegocieri

Discuţiile dintre PSRM şi blocul politic "ACUM" sunt un exemplu grotesc despre cum nu trebuie desfă­şurate negocierile. Declaraţia a fost făcută de politologul Alexandru Solcan, în cadrul emisiunii Fabrika, care a comentat negocierile eşuate dintre binomul PAS-PPDA şi PSRM. 

Mai Mult

Moldovenii vor continuarea proiectelor sociale şi nu-şi doresc anticipate

Recentul sondaj al instituţiei sociologice IMAS a trezit un interes mare atât în rândul specialiştilor, cât şi al publicului larg. Credibilitatea IMAS-ului este în creştere, deoarece oferă, alături de Institutul Republican Internaţional, sondaje prin care îşi respectă blazonul şi nu depăşeşte marja de eroare declarată.

Mai Mult